!-- Canonical URL -->
Hidroizolarea casei cu soluții Caparol

Hidroizolarea casei cu soluții Caparol

Protejează-ți casa de umezeală cu soluțiile Caparol pentru hidroizolații durabile. Află cum aplici corect produsele pentru fundații, terase și băi.

Hidroizolarea eficientă a casei este cheia pentru prevenirea infiltrațiilor, mucegaiului și deteriorării structurii. Soluțiile Caparol oferă protecție adaptată diverselor suprafețe, de la fundații și pereți, până la terase și băi.

Cum alegi cele mai potrivite produse Caparol pentru fiecare zonă și cum le aplici corect?

De ce avem nevoie de hidroizolații

În cazul clădirilor, apa este cauza principală a deteriorării acestora, având ca urmare: 

- Mucegaiul pe pereți;

- Apariția sărurilor în zidărie, ceea ce deteriorează zidăria;

- Pierderea caracteristicilor termoizolante – o zidărie umedă își pierde caracteristicile termoizolante; 

- Eventuale probleme de sănătate a locatarilor, etc.


De cele mai multe ori, apa vine din exterior. 

Există însă și surse de apă în interiorul clădirii (băi, bucătării etc) care pot genera condens.


Hidroizolarea fundatiei casei cu soluții Caparol

Alegerea produselor pentru hidroizolarea fundației depinde în mare măsură de condițiile specifice ale proiectului, dar există câteva aspecte importante de luat în considerare:


Tipul de fundație: Există mai multe tipuri de fundații, cum ar fi fundații continue, fundații izolate, fundații pe piloti etc. În funcție de tipul de fundație, se pot recomanda anumite produse de hidroizolare.


Sursa de umiditate: Trebuie determinată sursa de umiditate care poate afecta fundația. Dacă umiditatea vine de la exterior, se recomandă utilizarea unor produse de hidroizolare care pot fi aplicate pe exteriorul fundației. Dacă umiditatea vine de la interior, este nevoie de produse de hidroizolare care pot fi aplicate pe interiorul fundației.


Condițiile de mediu: Este important să se țină cont de condițiile climatice locale, precum temperaturile extreme sau precipitațiile abundente, care pot afecta performanța produselor de hidroizolare.


Caracteristicile produselor: Nu în ultimul rând, este important să se aleagă produse de hidroizolare cu caracteristici adecvate, cum ar fi rezistența la rupere, flexibilitatea, capacitatea de a sigila crăpăturile și de a proteja împotriva radonului.



DisboPROOF 705 Poly 2KD 


Este o hidroizolație bituminoasă aplicată în strat gros, bi-componentă, cu adaos de granule de polistiren, fără conținut de solvent, aditivată cu polimeri, cu capacitate de acoperire a fisurilor, cu componenta pulbere cu liant hidraulic destinată impermeabilizării sigure a elementelor constructive ce se află în contact cu solul.


Se folosește pentru realizarea straturilor de hidroizolație pentru impermeabilizarea construcțiilor împotriva umidității din sol și a apei fără presiune respectiv, apă cu presiune redusă cu coloană de maxim 3 m. Se poate aplica atât pe suprafețe verticale, cât și pe cele orizontale, de exemplu pentru hidroizolarea pereților de fundații, garaje subterane și ziduri de sprijin. Este adecvată și pentru lipirea plăcilor termoizolante pe bază de polistiren, poliuretan și sticlă celulară (Foamglas).


Proprietățile DisboPROOF 705 Poly 2KD 

- este plasto-elastică;

- se întărește rapid și la temperaturi scăzute și în caz de umiditate ridicată a aerului;

- este aplicabilă la rece;

- are o aderență bună pe beton, tencuială, fibrociment și B.C.A.;

- poate fi utilizată pe suporturi ușor umede;

- se aplică foarte ușor.

Hidroizolarea sub plăcile ceramice cu soluții Caparol

Pentru realizarea hidroizolației sub plăcile ceramice la interior se recomandă folosirea Isolan Duschdicht, membrană lichidă mono-componentă, pe bază de dispersie.


Se utilizează pentru hidroizolarea sigură a straturilor suport pentru plăci ceramice din încăperile umede. Oprește pătrunderea umidității în pereți și pardoseli, împiedicând astfel desprinderea plăcilor ceramice și apariția infiltrațiilor de apă. Este recomandată pentru băi, cabine de duș, bucătării, etc.


Nu este adecvată solicitărilor permanente la apă, cum ar fi piscinele sau încăperi umede cu utilizare comercială. Pentru aceste domenii se recomandă produsul special Isolan Balkon- & Terrassendicht.


baie hidroizolata si amenajata


Proprietățile Isolan Duschdicht

- este foarte flexibilă;

- are o bună capacitate de acoperire a fisurilor;

- rezistă la apă, dar în același timp permite difuzia vaporilor de apă;

- are aderență excelentă pe multiple suprafețe;

- este un produs fără miros.



Pentru realizarea hidroizolației sub plăci ceramice, la balcoane, terase și piscine, atât la interior cât și exterior se poate folosi Isolan Balkon- & Terrassendicht, membrană bi-componentă. Acest produs se fololosește și pentru hidroizolări flexibile sub plăci ceramice la interior în zone comerciale puternic solicitate la apă.


Oprește pătrunderea umidității în pereți și pardoseli, împiedicând astfel desprinderea plăcilor ceramice și apariția infiltrațiilor de apă.


terasa hidroizolata si amenajata


Proprietățile Isolan Balkon- & Terrassendicht

- își păstrează caracteristicile flexibile până la temperaturi de -20°C;

- are capacitatea de acoperire a fisurilor;

- rezistă la apă, dar în același timp permite difuzia vaporilor de apă;

- are aderență excelentă pe multiple suprafețe;

- nu are miros;

- rezistă la săruri de degivrare;

- este impermeabil la CO2.


Întrebări frecvente despre hidroizolarea casei cu soluții Caparol

Ce rol are hidroizolația într-o casă?

Hidroizolația protejează structura casei de infiltrarea apei, previne apariția mucegaiului și igrasiei și asigură durabilitatea și integritatea materialelor de construcție.


Unde se aplică hidroizolația Caparol?

Este recomandată pentru fundații, subsoluri, terase, balcoane, băi, bucătării și alte zone expuse umidității sau apei, protejând structura și finisajele.


Ce tipuri de produse Caparol sunt utilizate pentru hidroizolație?

Caparol oferă soluții pe bază de ciment și polimeri, pentru hidroizolații interioare și exterioare, adaptate fiecărei zone a casei, cu aderență și flexibilitate ridicată.


Cum se aplică corect hidroizolația Caparol?

Se aplică pe substrat curat și uscat, în unul sau mai multe straturi, conform instrucțiunilor producătorului, respectând timpii de uscare între straturi pentru a asigura etanșeitatea completă.


Ce greșeli trebuie evitate la aplicarea hidroizolației?

Evitați aplicarea pe substraturi umede sau neregulate, nerespectarea timpiilor de uscare și utilizarea produselor nepotrivite pentru tipul de suprafață.


De ce să aleg soluții Caparol pentru hidroizolație?

Produsele Caparol oferă aderență excelentă, flexibilitate, rezistență la fisurare și durabilitate, fiind testate în condiții reale și recomandate pentru toate tipurile de construcții rezidențiale.

Produse

Construiește prima ta casă în simulator

Construiește prima ta casă în simulator

Alege unul dintre cele șase proiecte de construcție a casei și două proiecte de renovare a unui apartament. Poți finaliza șantierul virtual în numai 15 minute!

Acest site utilizează Cookie-uri și Google Analytics. Acestea sunt necesare pentru utilizarea site-ului si pentru a furniza vizitatorilor o experienta completa de navigare. Pentru mai multe detalii despre cookie-urile utilizate și despre cum pot fi acestea dezactivate din cadrul meniului Setari, vă rugăm să accesați Politica privind Cookie-urile si Politica de confidentialitate actualizata.
Nu sunt de acord