!-- Canonical URL -->
Instalații termice și climatizarea caselor

Instalații termice și climatizarea caselor

Sistemele de încălzire și sistemele de aer condiționat ajută la reglarea temperaturii din interior indiferent de anotimp. În funcție de performanțele dorite, aceste sisteme pot fi alcătuite din diverse mecanisme cu tehnologii variate. În ceea ce privește încălzirea, sistemul este alcătuit dintr-o soluție de încălzire a locuinței și a apei calde menajere, care de regulă este centrala termică si fie un pachet de radiatoare, fie un sistem de încălzire prin pardoseală sau o combinație între acestea. Sistemul de climatizare presupune una sau mai multe instalații de aer condiționat care să mențină o temperatură plăcută pe timpul verii.

Sistemul de încălzire și climatizare. Tehnologii


Prin noile sisteme de încălzire si climatizare puteți reduce cheltuielile de încălzire si puteți contribui semnificativ la protejarea climei. In timp ce sistemul de climatizare este unul destul de simplu și foarte des întâlnit, sistemele de încălzire pot cunoaște diferite forme și pot avea la bază diferite surse de energie. 


Gazul

Gazul natural are un preț foarte scăzut în comparație cu alți combustibili fosili, fiind un combustibil care se găsește încă in cantități mari si are costuri de depozitare reduse. În plus, gazul arde curat, fiind considerat cel mai ecologic combustibil fosil. Cazanele moderne cu condensație au la bază o tehnologie care utilizează gazele naturale si care rămâne in continuare foarte eficientă.  




Energia solară

Soarele este o sursă de energie inepuizabilă și oferită într-o cantitate uriașă. În ceea ce privește încălzirea, energia termică poate fi folosită pentru încălzirea apei menajere și ca sistem complementar la alte sisteme de încălzire. Tehnologia necesară constă în montarea unor panouri solare plane care transformă energia solară în energie termică chiar și atunci când lumina soarelui este difuză.  




Energia termică ecologică

Cele mai noi sisteme de încălzire folosesc energia oferită direct de către natura. De exemplu, în sol este înmagazinată o cantitate uriașă din căldura soarelui. În funcție de tehnologie, pompele de căldură pot folosi fie aceastăă căldură geotermală, fie căldura din apele subterane sau energia din aerul ambiant. Folosirea acestor surse duce la o economisire dramatică a costurilor de încălzire.




Sfaturi pentru punerea în funcțiune a centralei termice


Este important să stabiliți sursele de încălzire si de climatizare încă din faza de proiectare, deoarece aceste sisteme necesită diferite adaptări ale locuinței care se pot realiza foarte greu după finalizarea construcției.  

Luați in calcul numărul de persoane si suprafața atunci când decideți ce sistem de încălzire alegeți. De asemenea, se recomandă verificarea posibilității de modernizare in caz ca necesitățile dumneavoastră se schimbă. 




Instalarea unui sistem de ventilație cu recuperare de căldură poate duce la economii mari si asigură în locuință o calitate a aerului mult mai bună. 

Încercați să investiți intr-un sistem modern bazat pe surse de energie regenerabile care nu vor fi puse în pericol de consumul necontrolat.  


Centrala termică

Centrala termică cu cameră deschisă de ardere își ia oxigenul din încăpere, spre deosebire de cele cu cameră închisă, care îl iau de afară. Toate centralele în condensație sunt cu tiraj forțat. Atenție la montaj! Nicio centrală termică nu trebuie montată la mai puțin de 500 de mm de pardoseală. Distanța minimă față de peretele lateral este de 300 mm.


Care sunt condițiile pentru punerea în funcțiune a centralei?

- Proiectul de gaz avizat trebuie să conțină execuția proiectului cu o firmă autorizată de gaz, cu semnătură și ștampilă, în urma căruia se face recepția finală sub forma unui proces verbal de recepție prin care se autorizează deschiderea furnizării de gaz.  

- Execuția centralei cu o firmă autorizată ISCIR pentru instalare.  

- Cereți numărul autorizației sau o copie a acesteia.  

- Agentul care face proiectarea și montarea instalației termice trebuie autorizat de ANRE. 



Care sunt actele necesare autorizării funcționarii centralei termice?

- Proiect instalație termica avizat IT și IS (instalație termică și instalație sanitară) de către un verificator autorizat MLPTL.  

- Factură de achiziție centrală termică.  

- Certificat de garanție centrală termică.  

- Manual de utilizare pentru centrala termică în limba română.  

- Raportul de prima punere în funcțiune centrală termică (PIF).  

- Aviz import ISCIR pentru centrala termică.  

- Declarație de conformitate pentru instalația de încălzire emis de către firma montatoare autorizată ISCIR.  


Care sunt riscurile la care te expui dacă îți montezi instalația termică cu o persoană neautorizată?

- Certificatul de garanție nu este valabil;  

- Furnizorul de gaz are dreptul să întrerupă alimentarea cu gaz.


Produse

Construiește prima ta casă în simulator

Construiește prima ta casă în simulator

Alege unul dintre cele șase proiecte de construcție a casei și două proiecte de renovare a unui apartament. Poți finaliza șantierul virtual în numai 15 minute!

Acest site utilizează Cookie-uri și Google Analytics. Acestea sunt necesare pentru utilizarea site-ului si pentru a furniza vizitatorilor o experienta completa de navigare. Pentru mai multe detalii despre cookie-urile utilizate și despre cum pot fi acestea dezactivate din cadrul meniului Setari, vă rugăm să accesați Politica privind Cookie-urile si Politica de confidentialitate actualizata.
Nu sunt de acord